Prima pagină

EUNIC în Liban

 

             EUNIC - Reţeaua institutelor naţionale pentru cultură din Uniunea Europeană, vizează stabilirea de parteneriate şi reţele eficiente de colaborare între institutele culturale europene iar obiectivele principale includ o mai bună coordonare între centrele culturale europene, organizarea în comun de evenimente şi aplicarea pentru fonduri suplimentare europene în sprijinul proiectelor culturale desfăşurate în Liban. EUNIC în Liban a fost înfiinţat la 21 ianuarie 2011, de către cinci institute culturale europene care au filiale în Liban - British Council, Misiunea Culturală Franceză, Institutul Italian de Cultură, Goethe-Institut şi Institutul Cultural Român. Ulterior s-au alăturat acestei reţele Institutul Cervantes şi Institutul Cultural Danez.
            Sub preşedinţia română, membrii clusterului EUNIC în Liban au organizat mai multe proiecte în 2011. Lansarea reţelei prin proiectul „Green Your Culture” a avut loc la data de 14 mai 2011. Cu această ocazie,  au fost desfăşurate o serie de acţiuni culturale cu teme ecologiste împreună cu organizaţia ne-guvernamentală indyACT şi cu sprijinul Delegaţiei UE în Liban. Evenimentul „Green Your Culture” a inclus o competiţie de grafitti pe teme ecologiste, reprezentaţii de dans modern şi hip hop. De asemenea au fost prezentate mai multe expoziţii de fotografie având ca temă mediul înconjurător şi schimbările climatice. Peste 1000 de persoane au participat la lansarea EUNIC în Liban.
            La data de 21 iunie 2011, s-a desfăşurat la Beirut „Fête de la musique 2011 – Au rythme de la nature“ („Sărbătoarea Muzicii 2011 – În ritmul naturii“), un proiect cultural organizat de EUNIC în Liban. Principalii parteneri au fost Misiunea Culturală Franceză în Liban, Consiliul Britanic şi Ambasada României la Beirut împreună cu Ministerul libanez al Culturii.
           Un alt proiect EUNIC in Liban a fost Ziua europeană a limbilor. La 26 septembrie 2011, institutele culturale europene membre ale EUNIC în Liban, în colaborare cu ASSABIL (Asociaţia Prietenilor Bibliotecilor Publice),  au sărbătorit Ziua europeană a limbilor în Liban prin activităţi educaţionale şi jocuri dedicate elevilor, organizate la Biblioteca Publică Municipală din Bachoura, în Beirut.
         De asemenea, în 2011, Ambasada României la Beirut şi Institutul Cultural Român au desfăşurat mai multe proiecte culturale: concerte de prestigiu organizate în colaborare cu Filarmonica Naţională Libaneză la Beirut, Tripoli, Zouk Mikhael şi Junieh, spectacole de teatru la Beirut, Byblos şi Khyara, cursuri de limba română pentru străini la Centrul Cultural CLAC Sin El Fil, proiecţii de filme atât în cadrul festivalurilor de film cât şi în cadrul unor evenimente culturale româneşti, înfiinţarea de secţii de carte românească în principalele biblioteci din Liban şi donaţii de carte pentru marile universităţi libaneze, conferinţe ale unor scriitori români contemporani cât şi participarea la Salonul de carte francofonă de la Beirut, cel mai important eveniment de acest gen în Lumea arabă. Nu în ultimul rând, începând cu anul 2011, cu sprijinul ICR, se desfăşoară anual evenimentul Zilele Culturii Române în Liban, în perioada 1-10 decembrie.

 

 

Precizări MAE referitoare la intrarea în vigoare a Legii nr. 1/2017, care elimină cvasitotalitatea taxelor consulare

31.01.2017

La data de 1 februarie 2017 va intra în vigoare Legea nr. 1/2017, care, între altele, elimină cvasitotalitatea taxelor aferente serviciilor…

Film românesc la Festivalul Filmului European

30.01.2017

La 28 ianuarie a avut loc proiecția filmului românesc de animație pentru copii „Mercy Street” la cinematograful Metropolis Empire Sofil din…

Ambasadorul României în vizită la dl Yaacoub Sarraf, Ministrul Apărării Naționale al Libanului

27.01.2017

La 27 ianuarie, ambasadorul României în Liban a avut o întâlnire cu dl Yaacoub Sarraf, Ministrul Apărării Naționale al Republicii Libaneze, la …

Anunț program consular

19.01.2017

In conformitate cu dispozițiile legale, în zilele 23 și 24 ianuarie 2017 secția consulară a Ambasadei României în Liban va fi închisă. …