România

Diplomaţia română onorează, în fiecare an, cu recunoştinţă, principiile care au făcut posibilă Mica Unire

Diplomaţia română onorează, în fiecare an, cu recunoştinţă, unitatea de cuget şi simţire, spiritul naţional, devotamentul angajat în slujba constituirii şi consolidării unui stat puternic, recunoscut pe plan internaţional, principii care au făcut posibilă Unirea Principatelor Române prin dubla alegere a domnitorului Alexandru Ioan Cuza în Moldova şi în Ţara Românească, se arată în mesajul transmis de Ministerul Afacerilor Externe cu prilejul Zilei Unirii.

MAE menţionează, în documentul transmis marţi AGERPRES, că aniversăm 158 de ani de la Unirea Principatelor Române, "moment de referinţă al istoriei naţionale, pasul hotărâtor spre realizarea statului naţional unitar român".

"Parcursul european susţinut al naţiunii române spre obţinerea independenţei şi spre realizarea statului naţional unitar român modern a condus România la statutul său de astăzi, de partener recunoscut şi apreciat în cadrul Uniunii Europene şi al NATO, pilon de stabilitate regional şi european. Împlinirea acestor idealuri a început cu Mica Unire, moment de incontestabilă măreţie, prin schimbările profunde pe care le-a determinat şi prin valoarea simbolică pe care o deţine în sufletul românilor", se arată în documentul citat.

Preluarea preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, în ianuarie 2019, în contextul celebrării Centenarului şi la împlinirea a 160 de ani de la Unirea Principatelor Române, "pune în concordanţă acţiunea prezentă şi marile împliniri ale istoriei românilor, prin menţinerea vie a acestui spirit de unitate pentru înfăptuirea idealurilor naţionale", mai precizează sursa citată.

Sursa: Agenţia Naţională de Presă AGERPRES

 

Precizări MAE referitoare la intrarea în vigoare a Legii nr. 1/2017, care elimină cvasitotalitatea taxelor consulare

31.01.2017

La data de 1 februarie 2017 va intra în vigoare Legea nr. 1/2017, care, între altele, elimină cvasitotalitatea taxelor aferente serviciilor…

Film românesc la Festivalul Filmului European

30.01.2017

La 28 ianuarie a avut loc proiecția filmului românesc de animație pentru copii „Mercy Street” la cinematograful Metropolis Empire Sofil din…

Ambasadorul României în vizită la dl Yaacoub Sarraf, Ministrul Apărării Naționale al Libanului

27.01.2017

La 27 ianuarie, ambasadorul României în Liban a avut o întâlnire cu dl Yaacoub Sarraf, Ministrul Apărării Naționale al Republicii Libaneze, la …

Anunț program consular

19.01.2017

In conformitate cu dispozițiile legale, în zilele 23 și 24 ianuarie 2017 secția consulară a Ambasadei României în Liban va fi închisă. …